Ți-am păstrat un loc în Consiliul Județean al Elevilor Constanța! Îți aşteptăm dosarul de candidatură pentru unul dintre cele două posturi vacante de vicepreședinte sau cel de director al Departamentului pentru învățământ profesional, tehnic, confesional şi vocațional, până vineri, 1 decembrie, la ora 23:59!

Pentru mai multe informații în ceea ce privește baremul de punctare a dosarelor de candidatură pentru Biroul executiv, atribuțiile posturilor, criteriile de eligibilitate, dar şi alte aspecte de care trebuie să ții cont dacă vrei să te alături echipei, consultă-ne pagina de Instagram!

Totodată, în cazul în care nu eşti sigur ce presupune dosarul de candidatură, te aşteptăm la atelierul online de duminică, 26 noiembrie, la care te poți înscrie aici.

Ce funcții sunt vacante și ce conține dosarul de candidatură?

Vicepreședinte (două posturi vacante):

  • Anexa 2 din Metodologia de organizare și desfășurare a alegerilor din cadrul Consiliului Elevilor (care conține formularul de candidatură, declarațiile și acordurile aferente);
  • Proces-verbal de la alegerile în consiliul școlar al elevilor sau delegație din partea Adunării generale a CȘE;
  • Curriculum vitae;
  • Strategie de dezvoltare;
  • Plan de acțiune.

Director al Departamentului pentru învățământ profesional, tehnic, confesional și vocațional:

  • Anexa 2 din Metodologia de organizare și desfășurare a alegerilor din cadrul Consiliului Elevilor (care conține formularul de candidatură, declarațiile și acordurile aferente);
  • Curriculum vitae.

Calendarul alegerilor

  • 25 noiembrie – 1 decembrie, ora 23:59 – depunerea dosarelor de candidatură în format online, pe adresa de e-mail constanta@consiliulelevilor.ro;
  • 2-3 decembrie – analizarea și validarea dosarelor de candidatură de către Comisia Județeană de Concurs și Validare;
  • 5 decembrie – Desfășurarea procesului electoral în plenul Adunării generale.

Leave a Reply