Consiliul Județean al Elevilor Constanța, structura de reprezentare a elevilor de la nivelul județului Constanța, dă start campaniei intitulate „Consilierea psihologică în școala ta: mit sau realitate?”. Această inițiativă a fost demarată din dorința de a identifica aspectele deficitare sesizate de către elevi și profesori în privința sesiunilor de consiliere psihologică la nivel școlar, urmând să fie elaborate cele mai coerente soluții pentru a diminua carențele din sistem. 

Sistemul educațional din România nu le asigură elevilor un mediu prielnic dezvoltării armonioase pe plan personal și, mai mult decât atât, nu îi ajută, de cele mai multe ori, să treacă peste impedimentele emoționale specifice vârstei.

Din cauza lipsei de personal și din cauza cadrului legislativ rigid, psihologii școlari au chiar și peste o mie de elevi arondați, ceea ce face imposibilă desfășurarea calitativă a actului de consiliere psihopedagogică individuală sau de grup. De aceea, elevii reușesc de prea puține ori – fie din cauza stigmei sociale, fie din cauza suprasolicitării consilierilor – să ia legătura cu psihologul școlar pentru a-i îndruma în parcursul lor personal, educațional și profesional.

„Cea mai mare parte a elevilor se confruntă, în ziua de azi, cu probleme de integrare în comunitate. Mulți dintre elevi au părinții plecați în străinătate și trebuie să se descurce singuri, alții întâmpină diverse provocări emoționale și au nevoie de un sprijin specializat care să îi ghideze spre soluționarea aspectelor tensionate la nivel individual. Pentru a asigura performanțele academice, factorii decizionali trebuie să prezinte un interes sporit față de această temă sensibilă, adesea ignorată de toată lumea. Pe de altă parte, faptul că există 800 de elevi arondați la un singur psiholog școlar face imposibilă consilierea fiecărui elev cel puțin o dată pe semestru, așa cum ar fi normal”, a declarat președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța, Silviu Morcan.

Completează și tu chestionarul elaborat de către reprezentanții elevilor constănțeni și contribuie la fundamentarea unor măsuri relevante, astfel încât accesul elevilor la sesiuni de consiliere psihopedagogică să aibă loc în condiții prielnice. Formularul le este adresat atât elevilor, cât și cadrelor didactice, și poate fi regăsit accesând acest link:

Leave a Reply