În perioada 6-8 decembrie, Consiliul Județean al Elevilor Constanța a fost prezent în municipiul Galați, la Sesiunea Regională de Formare a Elevilor Reprezentanți. Acolo, participanții au asimilat noi informații cu privire la misiunea pe care Consiliul Elevilor o are și au făcut schimb de bune practici cu elevii reprezentanți din județele ce aparțin regiunii sud-est. Atelierele facilitate au venit în sprijinul elevilor reprezentanți care au asimilat informații cu privire la misiunea Consiliului Elevilor și la mecanismele pe care le putem utiliza pentru ca vocea colegilor noștri să poată fi auzită. Printre ateliere, se pot enumera: „Lobby and advocacy”, „Dialog în sistemul educațional”, „Recrutarea și managementul voluntarilor”, „Reprezentarea din preuniversitar in universitar”, „Introducere în lumea PR – creează, menține și dezvoltă identitatea vizuala” și „Secretariat intern și administrarea organizației”.
